Concursul pentru postul de jurist al Inspectoratului Școlar Județean Vrancea a fost anulat luni, 2 martie 2020. Decizia a venit ca urmare a faptul că ultima probă, interviul, nu a fost filmată și nici nu au fost consemnate în scris răspunsurile candidaților. Prin urmare, comisia care a luat în discuție, luni, 2 martie, contestația unuia dintre candidați, a constatat „nerespectarea prevederilor legale privind organizarea și desfășurarea concursului”.
Prin urmare, „conducerea instituției (n.r. ISJ), în raport cu cele constatate, a luat măsura anulării concursului și reorganizării acestuia conform procedurilor legale în vigoare”, după cum se arată într-un comunicat al Inspectoratului Școlar Județean Vrancea.
Cea care a contestat rezultatul este fosta juristă a instituției, Dorina Băncilă, care, deși a luat nota cea mai mare la testul scris, 6,5, a fost întrecută de Zamfir Enoiu, contracandidatul său. De altfel, acesta din urmă se prezentase luni dimineață la inspectorat, cu gândul să își ia în primire atribuțiile.
Acum ISJ va organiza un nou concurs pentru ocuparea postului de consilier juridic.