Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), Liviu Mălureanu, a propus ca toate concursurile pentru ocuparea posturilor de funcţionari publici să se desfăşoare după modelul european.
„Organizarea Concursului Naţional de intrare în corpul funcționarilor publici este una din propunerile de reforme care va fi implementată prin intermediul PNRR. Concursul, inspirat de modelul european de recrutare – metoda EPSO, va asigura derularea unui proces de recrutare transparent şi incluziv, bazat pe competenţe şi în strânsă legătură cu nevoile reale ale instituţiilor publice”, a scris Liviu Mălureanu pe pagina sa de Facebook.
Președintele ANFP a explicat că examenele vor înceta să mai fie un test de memorare şi reproducere a legii. Se vor testa abilităţile generale (psihometrice/ de raționament, limbi străine, IT) și se va realiza evaluarea competențelor specifice necesare ocupării posturilor. De asemenea, vor înceta practicile prin care unii candidați aflau subiectele înainte de concurs. Prin metoda EPSO, testele vor fi generate în mod aleatoriu, de o aplicație informatică. În acest mod, doar cei mai buni candidați vor accede în funcția publică.
„Introducerea cadrelor de competențe și evaluarea bazată pe performanțe, în corelare cu sistemul de salarizare, vin în completarea demersurilor pentru construirea unei administraţii publice moderne. Nu vom mai vedea fişe de post croite pentru anumiți candidați. Juristul dintr-un minister trebuie să aibă aceleași competenţe cu juristul din oricare alt minister”, a punctat președintele ANFP.
Implementarea acestei metode se va face etapizat, pe categorii de funcţionari publici. Astfel, în anul 2022 vor fi recrutaţi prin Concurs Naţional primii funcţionari publici debutanţi.



