Prefectul Gheorghiță Berbece și subprefectul Claudia-Lavinia Serafimciuc s-au întâlnit cu protopopii județului Vrancea, preot Cristinel Popa, preot Oscar Frunză și preot Aurel Boțan, pentru a se asigura că, la slujba de duminică, 8 noiembrie 2020, când sărbătorim Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, credincioșii vor respecta regulile impuse de HGR nr. 856/14.10.2020, privind prelungirea stării de alertă și Ordinul comun nr.1103/95/2020 pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcașele de cult.
Potrivit celor două acte normative, accesul credincioșilor în lăcașul de cult și în locațiile unde se organizează slujbe și adunări religioase se face astfel încât să fie asigurată o suprafață de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distață de minimum 2 m între persoane. La intrarea în lăcașele de cult și în locaţiile unde se va desfășura slujba religioasă, persoanele sunt obligate să își dezinfecteze mâinile cu dezinfectant, pus la dispoziție de organizatorii evenimentului religios. În interiorul lăcașului de cult sau în locațiile unde se va desfășura slujba religioasă este obligatorie purtarea măștii, astfel încât să acopere gura și nasul. Slujbele oficiate în aer liber (în curtea lăcașului de cult) se desfășoară cu menținerea distanței de 1,5 m între persoane.
„Prefectul Gheorghiță Berbece face apel la cetățeni să dea dovadă de respect, precauție și să îndeplinească cu strictețe normele de conduită sanitară și distanțare interpersonală”, se arată într-un comunicat al Instituției Prefectului.