Conferința Anuală a Societății de Geografie din România va avea loc în Vrancea anul viitor

0
97

Conferința Anuală a Societății de Geografia di România, fondată în anul 1875 de Regele Carol I, a avut loc în acest an la Iași și a marcat împlinirea a 145 ani de la înființarea societății. Delegația SGR Vrancea a fost formată din prof. dr. Săcrieru Răzvan (președinte), prof.dr. Nicolae Damian (prim-vicepreședinte), Alexandra Tătaru (vicepreședinte), prof.dr. Costică Neagu (cenzor), prof. Florin Roman (membru).

Conferința de anul viitor va avea loc anul viitor în Vrancea.

”Este o onoare pentru noi, membrii geografi ai SGR Vrancea, să avem anul viitor oaspeți de seamă din țară și străinătate. Trebuie să facem față onorabil provocării, astfel încât „unirea” să nu rămână doar în cuget și simțiri, în oricare oraș al istoriei Unirii, ci să demonstreze mai mult de atât. Unirea membrilor unei bresle este foarte importantă spre a promova meleagurile țării/județului, tradițiile, obiceiurile locului, omenia și tot ceea ce înseamnă dăruire și implicare pentru un crez specific.

Dacă organizatorii ieșeni nu au ezitat să ne conducă spre cunoașterea unor obiective din cele mai diverse, cum ar fi reședința lui Al.I.Cuza din Ruginoasa, Mănăstirea Voroneț, Masivul Rarău cu vestitele Pietrele Doamnei, Hanul Ancuței și, nu în ultimul rând, superbele clădiri de patrimoniu din fosta capitala a Moldovei, tot așa vom demonstra că și Vrancea are o zestre de neocolit.

Au fost trei zile minunate în județul Iași, iar tradiția Societății de Geografie din România de a promova identitatea geografică a spațiului românesc va continua. În anul 2022, Vrancea va fi centrul Geografiei!, a spus Alexandra Tătaru, vicepreședinte SGR Vrancea, într-o postare pe pagina sa de Facebook.