Unii dintre cei mai cunoscuți vrânceni la nivel național vor vorbi despre aptitudinile cheie de care au nevoie elevii pentru pregătirea meseriilor de viitor, într-o conferință SuperTeach. Evenimentul va avea loc sâmbătă, la Teatrul Municipal ”Maior Gheorghe Pastia”, cu prezență fizică sau online.
”Creativitatea este una dintre aptitudinile cheie atunci când vorbim despre pregătirea elevilor pentru meseriile viitorului, meserii pe care nu le cunoaștem în acest moment în proporție de 70-80%, după cum spun specialiștii. Dar oare cum definim creativitatea și mai ales cum putem să o stimulăm în noi și la copiii noștri? Există creativitate doar în zona artelor, sau putem vorbi despre creativitate la orice disciplină? Cum alegem metodele care îi vor ajuta pe elevi să devină mai creativi și cum facem trecerea către un demers didactic transdisciplinar, semn al creativității?
Despre creativitate și meseriile viitorului vom vorbi sâmbătă, 29 ianuarie, în cadrul primului eveniment SuperTeach din acest an, Conferința SuperTeach Focșani, începând cu ora 9.30. Evenimentul va avea loc atât în sală (la Teatrul Municipal Focșani), cât și online, pentru profesorii din toată țara. Peste 300 de dascăli sunt invitați să participe online și offline la conferință.
La invitația liderului comunității SuperTeach Focșani, profesor Cristinei Bărbosu-Ene, pe scena evenimentului,vor urca nu mai puțin de 12 profesori, antreprenori și invitați speciali, printre care: Teodora Bentz – Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Carmen Ion – profesor de limba si literatura română la Colegiul National Pedagogic „Spiru Haret” din Focșani, Ana Maria Rusu și Doru Căstăian –profesori MERITO, Cătălin Isbase – Manager Parteneriate Strategice BCR, Felix Tătaru și Felix Pătrășcanu– co-fondatori SuperTeach
Lasă-te inspirat și motivat de invitații noștri, la Conferința SuperTeach Focșani, iar dacă nu poți ajunge în sală, la Teatrul Municipal Focșani, te așteptăm online. Poți urmări discursurile, poți participa la atelierul Mentalitate Deschisă în Educație și poți avea acces la înregistrarea conferinței ori de câte ori îți vine în minte gândul ”nu sunt creativ””, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor conferinței.
Mai multe detalii despre agenda Conferinței SuperTeach Focșani, puteți găsi AICI








