Bugetul Focșaniului va ajunge în Consiliul Local Focșani în ședința de marți, pentru a fi supus aprobării consilierilor locali. Liberalii au anunțat deja că vor propune amendamente și că speră ca lucrurile să fie clarificate luni, la ședințele comisiilor de specialitate, pentru ca la ședința de buget să nu fie probleme.
Consilierul PNL Victor Dumitru a arătat, într-o conferință de presă, că la analiza bugetului propus de primarul Cristi Misăilă sunt puține investiții. La capitolul ”Autorități executive” sunt investiții de 120.000 lei, la ”Învățământ” 200.000 lei, în timp ce pentru ”Sănătate” și ”Creșe” nu sunt prevăzute fonduri pentru investiții. De asemenea, consilierul local a arătat că la o analiză comparativă cu Poliția Locală Suceava, cheltuielile Poliției Locale Focșani sunt mai mari.
”Chiar intenționăm să avem o discuție cu domnul primar, astfel încât să nu creăm un blocaj, să stabilim lucrurile înainte, ca să nu fim puși în situația de a sta opt sau zece ore într-o ședință de Consiliu Local, pentru a pune lucrurile la punct, pentru a ne armoniza și pentru a introduce în proiectul de buget propunerile noastre de investiții.
Noi suntem autoritate deliberativa si putem face propuneri chiar daca asta ar presupune dezbateri mai ample si la un moment chiar întreruperea ședinței, pentru ca propunerile trebuie fundamentate cu referate de oportunitate si necesitate”, a declarat Victor Dumitru.



