Consiliul Focșani se întrunește astăzi în ședință extraordinară

0
79

Consiliul Local Focșani a fost convocat astăzi în ședință extraordinară. Cele mai multe proiecte care se află pe ordinea de zi sunt pentru realizarea unor investiții pe care administrația condusă de primarul PSD Cristi Misăilă promite că le va realiza în Focșani. Pe agendă se află proiecte referitoare la  reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public din Focșani, reabilitarea Grădiniței nr. 16, reabilitarea și modernizarea spațiilor urbane din Bahne, realizarea rețelei de alimentare cu gaze în Mândrești, reabilitarea clădirii din strada Cuza Vodă nr. 56, refacerea infrastructurii străzii Ion Basgan. Un al proiect se referă la deplasarea Ansamblului Folcloric ”Țara Vrancei” la Cernăuți și la Chișinău.