Consiliul Județean Vrancea s-a întrunit marți în ședință extraordinară pentru a aproba noile valori pentru modernizarea a două drumuri județene, DJ 204 D Vulturu – Hângulești – Maluri și DJ 205 E Vizantea – Câmpuri.
DJ 204 D Vulturu – Hângulești – Maluri are o lungime de 9,6 km și este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare (PNDL), etapa a II-a. Constructorul stabilit inițial nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și contractul a fost reziliat în vara anului trecut, după ce s-au realizat doar o mică parte din lucrările prevăzute. Lucrările rămase trebuie scoase din nou la licitație.
Valoarea actualizată a întregii investiții se ridică la 28 milioane lei (cu TVA), din care 17,5 milioane lei (cu TVA) de la bugetul de stat. În prima etapă au fost realizate lucrări în valoare de 1,984 milioane lei (cu TVA), iar în etapa a II-a au rămas de realizat lucrări în valoare de 26,031 milioane lei (cu TVA), din care 25,411 milioane lei (cu TVA) pentru construcții. Termenul pentru realizarea investiției este de 24 de luni.
Consiliul Județean Vrancea a aprobat la ședința de joi și actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico – economici pentru modernizarea DJ 205 E Vidra – Vizantea – Livezi Câmpuri. Investiția a primit finanțare prin etapa I a PNDL, iar termenul pentru contractele de finanțare a fost prelungit cu doi ani de Ministerul Dezvoltării.
Valoarea toată a proiectului de modernizare a DJ 205 E este de 87,297 milioane lei (cu TVA), din care 68,228 milioane lei reprezintă finanțare de la bugetul de stat, iar diferența de la bugetul județului. Până acum s-au decontat lucrări în valoare de 20,401 milioane lei. În continuare, mai trebuie executate lucrări valoare de 66,329 milioane lei.
Potrivit referatului proiectului de hotărâre, lucrările la DJ 205 E au început în anul 2009, atunci când a fost încheiat un contract cu Vega 93 Galați și Euro Proiect în valoare de 23,968 milioane lei (inclusiv TVA). Ulterior, drumul a fost inclus în PNDL etapa I. În perioada 2009 – 2014 au fost realizate lucrări în valoare de peste 20 milioane lei, reprezentând 85% din investiție. După aceea, Vega 93 Galați nu mai continuat lucrările. În 2016, Consiliul Județean Vrancea a dat în judecată Vega și a obținut despăgubiri de 28.403,28 lei.
Valoarea lucrărilor rămase de executat din contractul cu Vega este de 3,643 milioane lei. Ministerul Dezvoltării a anunțat în prima lună a acestui an că au fost prelungite contractele de finanțare cu doi ani pentru obiectivele realizate prin PNDL I. Consiliul Județean a făcut o nouă evaluare și a rezultat că pentru modernizarea drumului este necesară o sumă totală de 66.329 milioane lei, din care 3,643 milioane lei din contractul cu Vega.
Diferența de 62,685 milioane lei reprezintă ”valoarea lucrărilor de stabilizare a zonei ca urmare a alunecărilor de teren, precum și a serviciilor aferente, sume care sunt prevăzute în Devizul general actualizat, ce va sta la baza solicitării care va fi înaintată către finanțator”, după cum se arată în referatul proiectului de hotărâre.