Consiliul Județean a eliminat taxa pluvială din facturile CUP

0
72

CUP nu va mai taxa apa pluvială, a anunțat, marți, Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea. Președintele CJ a arătat că avut multe sesizări pe această temă de la preluarea mandatului și a afirmat că și din punctul său de vedere este vorba de o taxă inechitabilă. Consiliului Județean urmează să anunțe data exactă a aplicării acestei măsuri.

”De când am preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean Vrancea am avut nenumărate sesizări, de la cetățeni din Focșani, Mărășești, privind taxa pluvială. Am făcut apel la juriști și am găsit formula ca să pot spune că de astăzi am inițiat procedurile pentru anularea acestei taxe. Această însemnă că, în cel mai scurt timp, vă vom anunța exact ziua de când va fi eliminată taxa de pe facturile cetățenilor care suportă această facturare, pot să spun inechitabilă.

La momentul aceasta nu există o cuantificare perfectă a ceea ce înseamnă volumul de apă pluvială. De asemenea, a plouat enorm în anumite zone și, gândindu-mă la sistemele de canalizare care vor intra în funcțiune, am decis să mergem pe procedura de anulare a taxei pluviale”, a spus Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean, într-o conferință de presă.