Consiliul Județean îi acuză pe liberali și pe reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean că împiedică organizarea evenimentului ”Magia Crăciunului”, prin care vrea să aducă elevii de gimnaziu la Sala Polivalentă din Focșani în perioada 11 – 13 decembrie pentru a promova lectura, în contextul în care 2019 a fost declarat anul cărții în România. La activitate participă și actrița Monica Davidescu.
Reacția CJ vine după ce senatorul Cătălin Toma, președintele PNL Vrancea, și-a exprimat nemulțumirea pentru că elevii sunt puși pe drumuri trei zile pentru o activitate care ar putea fi o acțiune de imagine pentru Marian Oprișan. Reprezentanții CJ susțin însă că lucrurile nu s-au limitat doar la opiniile parlamentarului liberal și acuză IȘJ că încearcă să boicoteze proiectul, după ce a refuzat să fie partener în el.
”Dezavuăm atitudinea ISJ Vrancea care până acum, în cadrul tuturor acțiunilor aprobate de către consilierii județeni și realizate în contextul Anului Cărții, a fost deschis la parteneriatele propuse de către Consiliul Județean Vrancea pentru proiecte și acțiuni destinate elevilor și educației.
În ciuda bunelor noastre intenții, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea a amenințat directorii școlilor că vor fi demiși dacă vor participa la acest eveniment, și, de asemenea, a spus că prin intermediul acestei acțiuni vor fi împărțite materiale electorale, ceea ce este total neadevărat.
Tot această instituție susține că părinții sunt reticenți față de acest eveniment și nu ar reprezenta o activitate de interes pentru copii”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Județean.
CJ susține că evenimentul are un program flexibil, pentru a nu afecta procesul de învățământ.
Senatorul Cătălin Toma a acuzat că acțiunea CJ ar avea ca scop doar promovarea lui Marian Oprișan.
”Ce s-a mai gândit Marian Oprișan, să aducă toți copiii din județ la Sala Polivalentă și să le ofere niște cărți. Nu vă gândiți că îi aduce la competiții școlare. Hai să împărțim niște cărți copiilor din Vrancea, dar să nu le împărțim noi la școală, să îi chemăm pe toți copiii, să înțeleagă fiecare copil, fiecare părinte cine este Oprișan. Sunt 11917 copii plimbați pe drumuri timp de trei zile ca să vină la Focșani, când sunt felul de activități, timpul nu este favorabil și mai există și alte riscuri. Aici apreciem Inspectoratul Școlar care nu a intrat în acest joc electoral de promovare a tovarășului Oprișan, că a înțeles acest lucru și a dat dovadă de fermitate”, a spus senatorul Cătălin Toma, președintele PNL Vrancea, la conferința de presă susținută joi.