Consiliul Județean Vrancea a anunțat că depune luni două proiecte pentru finanțare prin Fondul pentru Modernizare, cu o valoare totală de aproape 7 milioane de lei. Investițiile vizează producerea de energie solară pentru consum propriu și dezvoltarea capacităților de stocare.
Primul proiect prevede instalarea de panouri fotovoltaice și sisteme de stocare în 11 puncte de consum administrate de Consiliul Județean. Printre acestea se află Stadionul „Milcovul”, Bazinul de Înot Didactic Focșani, baza de agrement Crâng Petrești, iluminatul public de pe tronsonul DJ 204E Focșani – Petrești, centre școlare speciale, centre sociale din Cotești, Jariștea și Golești, Muzeul Vrancei și bazele Salvamont.
Energia produsă va fi folosită pentru consumul propriu al instituțiilor, cu scopul reducerii facturilor la electricitate. Cheltuielile eligibile ale acestui proiect sunt finanțate integral prin Fondul pentru Modernizare.
Al doilea proiect vizează instalarea unor noi capacități de stocare pentru energia produsă de sistemele fotovoltaice deja existente la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Măicănești, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Mihălceni, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna” Focșani și Bazinul de Înot Didactic Focșani.
Noile sisteme vor fi conectate la instalațiile fotovoltaice realizate anterior printr-un proiect finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014–2020.
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, susține că investițiile ar urma să reducă pe termen lung cheltuielile instituțiilor publice.
„Prin aceste două proiecte, facem un pas important în această direcție: producem energie verde pentru autoconsum și dezvoltăm capacități de stocare care ne permit să folosim mai eficient energia produsă. Vorbim despre investiții concrete, pentru mai multe instituții din județ, care pot însemna costuri mai mici cu energia”, a declarat Nicușor Halici.
Valoarea cumulată a celor două proiecte este de aproape 7 milioane de lei. Aproximativ 5,2 milioane de lei reprezintă cheltuieli eligibile, iar diferența va fi suportată din bugetul județului.
Consilierii județeni au aprobat, într-o ședință extraordinară convocată luni dimineață, documentațiile tehnico-economice, depunerea proiectelor și cheltuielile aferente. Cererile sunt depuse într-o sesiune a Fondului pentru Modernizare în care se aplică principiul „primul venit, primul evaluat”.



