Acasă Administrație Consiliul Județean Vrancea reia licitația pentru concesionarea Vilei Rucăr din Soveja

Consiliul Județean Vrancea reia licitația pentru concesionarea Vilei Rucăr din Soveja

0
55

Consiliul Județean Vrancea a anunțat, marți, reluarea licitației pentru concesionarea Vilei Rucăr din comuna Soveja. Proprietatea, care aparține domeniului public al județului, cuprinde un teren de 8.455 de metri pătrați și două clădiri. Redevența anuală de pornire este de 76.553 de lei.

Vila Rucăr are o suprafață construită la sol de 271 de metri pătrați și o suprafață desfășurată de 542 de metri pătrați, fiind alcătuită din parter și etaj. Anexa are o suprafață de 211 metri pătrați, din care 69 de metri pătrați reprezintă o terasă acoperită.

Imobilul este destinat activităților de turism și recreere, precum și activităților școlare și de formare profesională.

Persoanele interesate pot depune ofertele până vineri, 4 decembrie 2026, ora 13:00, la sediul Consiliului Județean Vrancea din Focșani, strada Cuza Vodă nr. 56.

Deschiderea publică a ofertelor este programată pentru luni, 7 decembrie, ora 11:00, la sediul instituției.

Documentația de atribuire este gratuită și poate fi descărcată de pe site-ul Consiliului Județean Vrancea sau solicitată la sediul instituției ori prin e-mail, la contact@cjvrancea.ro. Termenul pentru solicitarea clarificărilor este 25 noiembrie, ora 14:00.

Este a doua procedura de concesionare a Vilei Rucăr, după cea demarată în luna septembrie.