Consiliul Județean Vrancea face recensământul circulației rutiere

0
74

Consiliul Județean Vrancea efectuează  un recensământ al circulației rutiere din județ, care este necesar pentru proiectele care au legătură cu infrastructura rutieră, dar și cu mediul. Miercuri a fost emis ordinul de reluare a prestării servicii de înregistrare a circulației rutiere, pe întreaga rețea de drumuri publice județene.  

”Înregistrarea circulaţiei se realizează în scopul determinării cât mai exacte a celor mai importante caracteristici ale traficului: intensitatea şi componenţa. Cunoaşterea caracteristicilor traficului pe reţeaua rutieră este absolut necesară pentru fundamentarea şi proiectarea investiţiilor rutiere şi a lucrărilor de  întreţinere şi reparare a drumurilor, fundamentarea măsurilor de organizare a circulaţiei rutiere şi urmărirea dinamicii de evoluţie a traficului pe reţeaua rutieră, precum şi elaborarea de studii pentru: evaluarea calităţii aerului prin estimarea emisiilor din traficul rutier şi a impactului asupra mediului”, a arătat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.