Acasă Administrație Consiliul Local al Municipiului Adjud este convocat în ședință ordinară joi, 30...

Consiliul Local al Municipiului Adjud este convocat în ședință ordinară joi, 30 septembrie 2021

0
105

Consiliul Local al Municipiului Adjud este convocat în ședință ordinară joi, 30 septembrie 2021, ora 15:00, în Corp B – Sala de Festivități a Colegiului Național „Emil Botta”, str. Libertății nr. 11.

Pe ordinea de zi au fost incluse 21 de proiecte de hotărâri, plus Diverse.

Consilierii vor dezbate propunerea de rectificare a bugetului local al Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Adjud și de aprobare a Listei de investiții cu finanțare de la bugetul local și cu finanțare integrală sau parțială din venituri proprii și subvenții pentru anul 2021.

De asemenea, vor fi discutate aprobarea Planului Urbanistic Zonal – Atragere teren în intravilan pentru construire minicartier (bloc P+3 și locuințe individuale), teren de sport, sală multifuncțională și împrejmuire, precum și aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Lucrări de refacere a finisajelor interioare – clădire Casa de Cultură „Tudor Vornicu”, Municipiul Adjud, județul Vrancea.

Pe masa de lucru se vor afla și proiectele privind modificarea și completarea Anexei 1 – Contractul de Asociere și Anexei 3 – Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Vrancea Curată” – la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Adjud nr. 107/03.09.2008 privind asocierea municipiului Adjud cu județul Vrancea și unitățile administrativ – teritoriale din județul Vrancea în vederea constituirii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Vrancea Curată” pentru dezvoltarea sistemului de management integrat al deșeurilor și extinderea infrastructură în județul Vrancea și aprobarea achiziționării investiției „Teren sintetic de fotbal”, proprietatea SC. Dani Maralina S.R.L. amplasată pe terenul în suprafață de 1150 mp, situat în Adjud, str. Tineretului, incinta Stadionului municipal, ce aparține domeniului public al municipiului Adjud, în scopul dezvoltării activităților sportive la nivelul Municipiului Adjud prin Club Sportiv Municipal.

Totodată, în ședința de joi ar putea fi aprobate propunerile de instituire a unor sensuri unice de circulație în municipiul Adjud, introducerea unor indicatoare și restricții de circulație în zilele de vineri, în intervalul orar 06:00 – 13:00, în municipiul Adjud, precum și modificarea tarifului pentru activitatea de colectare de pe domeniul public al Municipiului Adjud, transport și depozitare, a deșeurilor vegetale, a deșeurilor din construcții și desființări și a deșeurilor stradale, prestată de Societatea „Utilități Publice Municipale Adjud” SRL.

Tot în ședința ordinară a lunii septembrie, aleșii locali vor decide asupra decontării cheltuielilor pentru naveta la și de la locul de muncă a cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat și își vor desemna reprezentanții în Consiliile de Administrație de la Colegiile Naționale „Emil Botta” și „Gheorghe Balș”

Alte proiecte se referă la: alocarea unor fonduri de la bugetul local pentru Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Adjud, reglementarea cadrului general pentru repartizarea și închirierea locuințelor de tip A.N.L. aflate pe raza teritorială a Municipiului Adjud și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Adjud și aprobarea închirierii prin licitație publică a trei boxe destinate comercializării cărnii, situate în strada N. Bălcescu nr. 10, în incinta pieței agroalimentare Adjud.