Creșterea tarifelor la salubritate în Focșani nu este susținută de majoritatea PNL – USR din Consiliul Local

0
75

La ședința Consiliului Local Focșani care va avea loc astăzi două dintre  proiectele de pe ordinea de zi se referă la creșterea tarifelor la salubritate, atât pentru populație și agenți economici, cât și pentru curățarea străzilor. Proiectele au fost inițiate de primarul Cristi Misăilă, la solicitarea CUP Salubritate, care a invocat creșterea costurilor cu carburanții și cu forța de muncă. Majorarea tarifelor depinde însă de votul reprezentanților PNL și USR, care spun că nu le vor vota.

”Consilierii PNL nu pot vota astfel de proiecte, care duc la scumpirea vieții în orașul nostru. Știm că datorită conjuncturii internaționale actuale, din păcate, asistăm la o creștere de prețuri la nivel european și mondial. O abordarea mai înțeleaptă a acestor tarife cu acordul tuturor consilierilor municipale ar face mult bine focșănenilor în această perioadă”, a spus Nicu Tănase, președintele PNL Focșani, pe pagina sa de Facebook.

Și reprezentanții USR au confirmat că se vor abține de la vot, astfel încât se anunță o respingere a creșterii tarifelor la salubritate.

Creșterile propuse de CUP Salubritate sunt:

Persoane fizice: 14,46 lei/persoană/lună, fără TVA, respectiv 17,2 lei cu TVA. La ora actuală, tariful este de 12,23 lei/persoană/lună, fără TVA

Agenți economici: 153,97 lei/mc, fără TVA, respectiv 183 lei/mc cu TVA