Echipa de polo CSM Oradea a câștigat Cupa României la polo după ce a învins în finală pe Dinamo, în bazinul de înot din Focșani Orădenii s-au impus cu 14-9, după ce la pauza mare scorul a fost 9-6.
Orădenii au ajuns în finală după ce au câștigat „finala” din semifinale cu Steaua, scor 13-10. Dinamo a trecut in a doua semifinală de Rapid, scor 17-10.
Marile favorite, Oradea și Steaua s-au duelat în semifinale, după ce Steaua a pierdut surprinzător, la penalty-uri în fața Rapidului, scor 11-13, în grupe. Steaua și-a luat revanșa în finala mică, unde a învins Rapid.
Echipele au fost premiate de președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, alături de prefectul Marius Iorga și senatorul PSD Cătălin Graur, dar și de reprezentanții Federației Române de Polo.



