Cum au reușit polițiștii să oprească tentativa de sinucidere din Țifești

0
-Publicitate-

Sâmbătă dimineață, l ora 05.38, polițiștii din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Panciu au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat, din comuna Țifești, cu privire la faptul că intenționează să se sinucidă prin spânzurare.      

Operatorii 112 au stat de vorbă cu apelantul până la intervenția echipajelor de intervenție.

La fața locului au intervenit imediat polițiști din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Panciu, Poliției Orașului Panciu, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, un negociator din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, precum și jandarmi și pompieri.

Bărbatul s-a închis singur în locuință și avea asupra sa o butelie, un topor și un cuțit, pe care amenința că le va folosi pentru a-și lua viața.

În urma discuțiilor purtate de către negociatorul din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vrancea cu bărbatul în cauză, s-a reușit detensionarea situației și scoaterea din imobil a acestuia.

Ulterior, bărbatul, în vârstă de 66 de ani, a fost  preluat de către un echipaj SAJ Vrancea și transportat la Secția Psihiatrie a Spitalului Județean.

-Publicitate-