Acasă Actualitate Cum s-a produs accidentul rutier de la Mândrești

Cum s-a produs accidentul rutier de la Mândrești

0
134

Neacordarea de prioritate a fost cauza accidentului de la Mândrești, care a avut loc duminică după-amiază, spun polițiștii vrânceni.

Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat faptul că un tânăr, în vârstă de 21 de ani, în timp ce conducea o motocicletă, nu s-ar fi asigurat la efectuarea unui viraj la stânga, intrând în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar.

În urma impactului, două persoane – conducătorul motocicletei și o pasageră, în vârstă de 16 ani – au fost rănite ușor și transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.