Deputatul Ion Ștefan, candidatul Alianței Dreapta Unită (ADU) la președinția Consiliului Județean Vrancea, și-a recunoscut înfrângerea, într-o postare pe pagina sa de socializare și spune că, după o analiză a motivelor, se va apuca din nou de treabă.
”Nu ne oprim! Da, vom lua o pauză, în care să analizăm motivele înfrângerii și să căutăm să corectăm ceea ce nu a fost bine. Cu siguranță sunt neajunsuri și la noi!
Sunteți mai mult de 14.000 de vrânceni care mi-ați acordat încrederea și ați crezut că un președinte de Consiliu Județean Vrancea din partea unei alianțe politice de dreapta poate aduce dezvoltarea în județ”, spus parlamentarul Forța Dreptei.
Ion Ștefan a obținut peste 14.000 de voturi, reprezentând peste 10% din total. Scorul obținut este unul mult sub cel din sondajele proprii, realizate în cadrul unei strategii electorale de a proiecte o imagine mult mai mare în alegeri și a atrage mai multe voturi în final. Rezultatul este însă cu peste două procente mai mare decât voturile obținute de ADU la Consiliul Județean.
Din primele date, voturile care au mers la Forța Dreptei, USR și PMP au afectat scorul PNL la Consiliul Județean, unde este scandal la funcția de președinte, disputată de liberalul Dragoș Ciobotaru și social – democratul Nicușor Halici.