Dezbatere la Consiliul Județean despre proiectele finanțate prin POR 2021 – 2027. Regiunea Sud – Est beneficiază de peste 1 miliard de euro

0
158

La Consiliul Județean Vrancea a avut loc, marți, o dezbatere cu privire la proiectele care pot fi finanțate prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027. La întâlnire au participat Luminița Mihailov, director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud – Est și primari ai localităților din Vrancea.

”Sunt fonduri suficiente care pot fi accesate pe POR. Ceea ce vă pot spune în urma întâlnirilor pe care le-am avut la nivel de UNCJR, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, Spitalul nou din Focșani are cele mai mari șanse de finanțare, apoi prioritare sunt și parcurile industriale, iar autostrada Moldovei A7 este prevăzută și va fi realizată”, a spus Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.

Directorul general ADR Sud-Est le-a expus primarilor prezenți noutățile din noul POR 2021-2027, care în prezent se află în etapa de negocieri. În cadrul acestui program, pentru următorii șase ani vor fi finanțate următoarele obiective de politică europene: 1. Competitivitate economică (IMM sector privat), 2. Europa verde (eficiență energetică), 3. Conectivitate (drumuri județene, șosele de centură), 4. Educație (școli, achiziționarea de microbuze pentru elevi), 5. Turism integrat.

”Va trebui să gândim împreună cu Consiliul Județean o strategie și să pregătim un portofoliu de proiecte de investiții, în zona de reabilitare energetică a clădirilor, conectivitate, educație, turism”, a spus Luminița Mihailov.

Aceasta a precizat că pentru Regiunea Sud – Est, din care face parte și județul Vrancea, a fost alocat un grant de peste 1 miliard de euro de la Comisia Europeană.

Directorul general al ADR Sud – Est i-a informat pe primarii prezenți că în noul exercițiu financiar cofinanțarea din partea UAT-urilor va fi de minimum 7%. De asemenea, o noutate este și faptul că Banca Europeană pentru Investiții finanțează documentații tehnice pentru UAT-uri pentru proiecte de reabilitare energetică a clădirilor publice.