DGASPC Vrancea organizează un nou workshop în cadrul programului „Școala Părinților”, dedicat drepturilor copiilor cu dizabilități

0
263

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea organizează un nou workshop în cadrul programului educațional „Școala Părinților”, având ca temă „Drepturile copiilor cu dizabilități în România”. Evenimentul va avea loc vineri, 30 ianuarie 2026, începând cu ora 13:00, la Centrul Comunitar de Servicii pentru Copii cu Dizabilități Petrești.

Workshopul va fi susținut de Daniela Petrea, asistent social principal, și se adresează părinților, reprezentanților legali, specialiștilor din domeniul social și educațional, precum și tuturor persoanelor interesate de protecția și promovarea drepturilor copiilor cu dizabilități.

Cadrul legal al drepturilor copiilor cu dizabilități

În România, drepturile fundamentale ale copiilor sunt reglementate prin Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, actualizată în anul 2024. Totodată, România se numără printre primele state care au ratificat Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile copilului, prin Legea nr. 18 din 28 septembrie 1990, reafirmând angajamentul statului român față de protejarea și respectarea drepturilor copilului.

Copiii cu dizabilități sau reprezentanții legali ai acestora, indiferent de cetățenie sau statut juridic, beneficiază, pe perioada în care au domiciliul ori reședința în România, de drepturile persoanelor cu dizabilități, reglementate prin Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Copiii cu dizabilități au dreptul la acces efectiv și fără discriminare la:

  • măsuri de suport și îngrijire adaptate nevoilor individuale;

  • servicii de sănătate: prevenire, tratament și recuperare;

  • educație și formare profesională;

  • asistență socială, servicii și prestații sociale;

  • pregătire pentru ocuparea unui loc de muncă;

  • transport și acces la mediul fizic, informațional și comunicațional;

  • activități de recreere, cultură, sport și turism;

  • servicii de îngrijire personală, stabilite în baza evaluării socio-psiho-medicale;

  • asistență juridică și facilități fiscale;

  • alocația de stat acordată tuturor copiilor, conform legislației în vigoare.

Promovarea și respectarea drepturilor copiilor cu dizabilități revin, în principal, autorităților administrației publice locale și, complementar, autorităților centrale, societății civile și familiei. Părinții sau reprezentanții legali au obligația de a respecta și urma serviciile prevăzute în planul de recuperare al copilului încadrat în grad de handicap, în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase și a incluziunii sociale.

„DGASPC Vrancea îi încurajează pe părinți, profesori și pe toți cei interesați să participe la acest eveniment dedicat înțelegerii și sprijinirii copiilor care se confruntă cu dificultăți specifice. Participarea la workshop este gratuită, în limita locurilor disponibile”, se arată într-un comunicat de presă al DGASPC Vrancea.

Detalii despre workshop:

  • Titlu: Drepturile copiilor cu dizabilități în România

  • Data: 30.01.2026, de la ora 13:00

  • Susținut de: Daniela Petrea – asistent social principal

  • Organizator: Centrul Comunitar de Servicii pentru Copii cu Dizabilități

  • Adresă: Strada Muzeului nr. 1, Petrești (fostul Complex „Căprioara”)

  • Rezervări: 0237/626.766