Acasă Actualitate Direcția de Asistență Socială Adjud va avea o platformă conectată la ecosistemul...

Direcția de Asistență Socială Adjud va avea o platformă conectată la ecosistemul digital al Primăriei Adjud

0
130

Direcția de Asistență Socială Adjud va beneficia de o platformă conectată la ecosistemul digital al Primăriei Adjud, printr-o investiție cu fonduri europene. Proiectul ”Ecosistem Digital Interconectat și Integrat în Cadrul UAT Municipiu Adjud” este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020, cu o valoare totală de peste 3,9 milioane de lei.

Proiectul a fost lansat miercuri și are o perioadă de implementare de 16 luni. 

”Suntem prima și, până la această oră, singura administrație publică locală din Vrancea care a pășit cu încredere în era digitalizării! Și cu ajutorul banilor europeni ne vom consolida această poziție la nivel județean pentru că prin Programul Operațional Capacitate Administrativă am obținut o finanțare nerambursabilă de 3.863.645,97lei destinată, în principal, digitalizării serviciilor sociale și interconectării Direcției de Asistență Socială (DAS) cu ecosistemul digital al Primăriei Adjud! ”, susține Florin Nechifor, primarul Municipiului Adjud. 

Proiectul ”Ecosistem digital interconectat și integrat în cadrul UAT Municipiu Adjud”, cod SIPOCA 1189/MySMIS2014+  154833 presupune inclusiv optimizarea procedurilor administrative din cadrul UAT Adjud prin digitalizarea serviciilor sociale, dotarea cu echipamente I.T. (stații de lucru) de ultimă generație, interconectarea platformei DAS cu ecosistemul digital al Primăriei, elaborarea de proceduri standard de lucru adaptate la modul de lucru în format digital, implementarea unor sisteme adecvate de management al performanței și cursuri de formare destinate unui număr de 130 de funcționari publici și aleși locali în domenii specifice.