Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Focșani au descoperit, în noaptea de joi spre vineri, la ora 2.30, doi minori care circulau cu un tren pe ruta Mărășești – Focșani și care aveau un comportament suspect. În urma verificării în baza de date, polițiștii i-au identificat pe minorii în vârstă de 15 ani, respectiv 16 ani și au aflat că aceștia erau dați în urmărire din 29 aprilie.
Fata și băiatul au fost coborâți din tren și conduși la Postul de Poliție TF Focșani. De aici, au fost încredințați reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, în vederea încredințării familiilor. În perioada în care au lipsit de acasă, cei doi adolescenți nu au fost victimele vreunei infracțiuni.



