Doi pui de urs au fost prinși la ”furat” cireșe într-o gospodărie din Soveja

0
200

Doi pui de urs, în vârstă de aproximativ patru luni, au fost salvați în noaptea trecută dintr-un cireș aflat într-o gospodărie din comuna Soveja, după ce nu au mai reușit să coboare din copac. Incidentul a fost semnalat de proprietar care a apelat numărul de urgență 112.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă formată din primarul comunei, un medic veterinar, un reprezentant al Ocolului Silvic Soveja și un membru al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență. Intervenția a fost delicată, însă puii au fost extrași în siguranță și predați Ocolului Silvic pentru relocare. Mama acestora a părăsit zona înainte de sosirea echipei.

„Cazul de aseară este unul fericit, dar situația rămâne îngrijorătoare. În ultima perioadă, localitatea noastră se confruntă cu o prezență tot mai activă a urșilor, care pătrund frecvent în gospodării în căutare de hrană, provocând pagube și neliniște în rândul cetățenilor”, a spus primarul comunei Soveja, Ionuț Filimon, într-o postare pe Facebook.

Autoritățile locale desfășoară periodic acțiuni de alungare a animalelor sălbatice și fac apel la cetățeni să ia măsuri de precauție, precum instalarea de garduri electrice, și să semnaleze de urgență orice prezență a urșilor în apropierea gospodăriilor.