Doi vrânceni au ajuns după gratii având de executat pedepsele dispuse de instanță.
La data de 19 februarie a.c., ora 10.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Biliești au pus în executare o sentință penală emisă de Curtea de Apel Galați, privind un tânăr de 21 de ani, din localitate, față de care a fost dispusă măsura educativă privativă de libertate și internarea într-un centru educativ, pentru o perioadă de 1an și 6 luni.
Tânărul a fost depistat de polițiști, după care a fost escortat la locul unde urmează a fi executată măsura privativă de libertate.
La data de 19 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Vidra au pus în executare un mandat emis de Tribunalul Vrancea, privind un bărbat de 43 de ani, din comuna Paltin.
Bărbatul, condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare, a fost încarcerat la Penitenciarul Focșani în vederea executării pedepsei privative de libertate.



