Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Nănești au oprit, joi, la 16.25, în comuna Măicănești, o mașină condusă de un tânăr de 21 de ani, din județul Brăila. Acesta nu ar fi trebuit să se afle la volan deoarece avea permisul de conducere suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Joi seara, la 21.30, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Panciu au oprit în trafic un autoturism care circula pe Drumul Județean 205 H și era condus de un bărbat, de 35 de ani, din comuna Movilița.
Polițiștii l-au testat cu apratul etilotest care a indicat un rezultat de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.



