Prefectul Gheorghiță Berbece a organizat luni o întâlnire care a avut ca temă analizarea situației generate de traficul de tonaj mare, respectiv transportul de lemne, ce a condus la afectarea unor drumuri naționale. La discuție au participat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean, ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier și de la Secția de Drumuri Naționale Focșani.
”Din spusele domnului Marian Paraschiv, șeful SDN, cel mai afectat drum din județ este DN N, pe ruta Dumitrești – Vintileasca, urmat de DN M, ruta Andreiașu – Butucoasa. Inspectorul șef Florin Nedelcu a explicat că din motive tehnice și lipsa spațiilor amenajate, instalarea cântarelor pentru autovehicole este greu de înfăptuit, pe ruta Dumitrești – Vintileasca putând fi instalat doar în localitatea Dumitrești. Șeful IPJ, Remus Nica a adăugat că, în situația în care se instituie restricții de tonaj, trebuie asigurate rute ocolitoare”, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Vrancea.
După analiza tuturor aspectelor menționate, prefectul organizarea unei întâlniri cu administratori ai societăților comerciale care exploatează masă lemnoasă și cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere, dar și creșterea numărului de controale pe tronsoanele de drum afectate.
Drumurile de pe Valea Râmnicului și de pe Valea Milcovului sunt stricate de mulți ani de mașinile de mare tonaj ale transportatorilor de lemne, însă autoritățile s-au dovedit până acum ineficiente în luarea de măsuri pentru a rezolva această problemă.