Pompierii militari au intervenit, în cursul nopții, pentru stingerea a două incendii izbucnite la locuințe din satele Găgești, comuna Bolotești, și Ciușlea, comuna Garoafa.
La Găgești, incendiul a afectat acoperișul unei locuințe pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați. La intervenție au participat pompierii din cadrul Secției Vidra, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bolotești.
Un al doilea incendiu s-a produs în satul Ciușlea. Aici, flăcările au distrus aproximativ 200 de metri pătrați din acoperișul unei locuințe.
La Ciușlea au fost mobilizate trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani.
Pompierii au acționat pentru stingerea incendiilor și pentru împiedicarea propagării flăcărilor la construcțiile și bunurile aflate în apropiere.



