Două autoturisme au intrat în coliziune pe E85 luni dimineață, în apropiere de Dumbrăveni. Un pasager a fost rănit ușor.
Unul dintre șoferi a plecat de la locul accidentului și a fost găsit de polițiști pe câmp.
Bărbatul de 33 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat un rezultat de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.



