Două persoane, tată și fiu, din Brașov, au rămas împotmolite cu mașina pe un drum de exploatare forestieră din apropierea comunei Vintileasca după ce au fost conduse de GPS în zonă. Incidentul a avut loc sâmbătă după amiază.
Pentru că se întuneca și semnalul era slab, au sunat la 112.
”Apelul către 112 a fost primit în jurul orei 17.20, iar misiunea colegilor noștri, Nicușor și Marian, polițiști în cadrul Posturilor de Poliție Jitia și Dumitrești, care i-au localizat pe cei doi, au scos autoturismul din făgașul în care era împotmolit și i-au condus la asfalt, în satul Bahnele, s-a încheiat în jurul orei 19.00”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vrancea.
Polițiștii recomandă turiștilor să nu folosească GPS auto în afară drumurilor asfaltate deoarece poate fi neactualizat sau poate avea erori.






