Acasă Administrație Drumul județean 204 E Garoafa – Doaga va fi asfaltat cu fonduri...

Drumul județean 204 E Garoafa – Doaga va fi asfaltat cu fonduri europene

0
348

Consiliul Județean intenționează să modernizeze DJ 204 E Garoafa – Străjescu – Doaga cu fonduri europene și a făcut deja primele demersuri pentru realizarea acestei investiții.

”Consiliul Județean Vrancea va moderniza acest drum cu fonduri europene, în cadrul Programului Operațional Regional 2021-2027.  Administrația județeană a încheiat un acord de parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Est, care prevede finanțarea proiectului tehnic în cadrul Programului Operațional Asistență Tehnică 2014-2020, urmând că execuția lucrărilor să fie realizată prin POR 2021-2027”, a anunțat Consiliul județean Vrancea.

Proiectul „Modernizare infrastructură rutieră de drum județean 204 E dintre localitățile Mirceștii Noi – Ciușlea – Străjescu – Doaga – DN 24” presupune modernizarea drumului pe o lungime de 18 km, reabilitarea a două poduri și construirea unui pod nou. De această investiție vor beneficia direct locuitorii din Mirceștii Noi, Mirceștii Vechi, Ciușlea și Străjescu.