Drumul județean care trece prin comunele Tănăsoaia și Corbița a fost modernizat

0
285

Drumul județean 241A limită județ Galați – Tănăsoaia – Corbița – limită județ Bacău a fost modernizat de Consiliul Județean, iar miercuri a avut loc recepția acestuia

În anul 2018 au fost aprobați indicatorii tehnico-economici, în 2020 a început proiectarea, iar în 2022 a demarat execuția lucrărilor. Construcția celor 14 km de drum județean are o valoare de 34 milioane lei (6,8 milioane euro), proiectul fiind finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2.

” Am fost la fața locului, am circulat pe acest drum și am constatat că execuția este foarte bună și au fost realizate lucrări de calitate:

Consolidarea și stabilizarea platformei drumului județean cu piatră concasată din cariere de la Tulcea.

Asfaltare cu strat de binder și strat de uzură.

 Elemente de menținere a viabilității drumului: poduri, podețe, șanțuri și ziduri de sprijin.

 Este o lucrare care are  termen de garanție 10 ani și, datorită calității foarte bune a stratului de uzură, cât și a betoanelor și a rosturilor betonate de pe șanțuri și podețe, va asigura o viabilitate și o utilizare îndelungată a acestui tronson de 14 km de drum județean, care va contribui la dezvoltarea zonei de nord a județului Vrancea”, a spus Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea.