Drumul Județeann 205 C Golești – Cârligele – Vârteșcoiu – Odobești a fost asfaltat pe o lungime de 11 km până acum, a anunțat Consiliul Județean Vrancea. Drumul a fost asfaltat și pe porțiunea din comuna Vârteșcoiu, unde în această perioadă se lucrează la construcția trotuarelor și a șanțurilor.
”Ne-am asigurat că totul decurge conform programării. Pe acest drum județean s-a turnat asfalt pe o porțiune de 11 kilometri, dezvoltarea zonei reprezentând una dintre prioritățile administrației județene”, a afirmat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean, după ce a mers la Vârteșcoiu să vadă cum decurg lucrările.
Modernizarea DJ 205 C înseamnă condiții îmbunătățite de trafic pentru 30.000 de locuitori din comunele din zonă.
Lucrări de asfaltare și realizare de șanțuri și acostamente au avut loc zilele trecute și pe drumul județean 205 S, în cadrul proiectului „Reabilitare și modernizare DJ 205 S Focșani – Câmpineanca – Vârteșcoiu- Râmniceanca – intersecție DJ 205B, km 0.+000” – km 13+200, L = 13,20 km, județul Vrancea”.







