Acasă Actualitate DSP Vrancea recomandă: 1 mai responsabil!

DSP Vrancea recomandă: 1 mai responsabil!

0
105

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vrancea le recomandă vrâncenilor să respecte măsurile de distanțare socială în următoarele zile, ținând cont că vineri este 1 mai, zi nelucrătoare și urmează sfârșitul de săptămână.

”În contextul în care de 1 Mai, Ziua Internațională a Muncii, oamenii marcau acest eveniment prin diverse activități de relaxare, mici excursii sau deplasări în alte localități, DSP Vrancea recomandă cu celeritate menținerea distanțării sociale, ca măsură principală a limitării răspândirii COVID-19. Reamintim că în această perioadă de 1 – 3 mai – care pentru unii poate părea o minivacanță – nu se fac excepții de la menținerea stării de urgență și aplicarea ordonanțelor militare în vigoare.

 Dacă în perioada Paștilor, cetățenii au dat dovadă de responsabilitate și, ca rezultat, nu s-a înregistrat o explozie de noi cazuri de infectări, aceleași măsuri de precauție trebuie să existe și în acest sfârșit de săptămână. Fapt care trebuie să persiste chiar dacă după 15 mai se anunță o relaxare graduală. La nivel național suntem într-o pantă descrescătoare, pentru că autoritățile au aplicat măsurile corecte, decretele prezidențiale și-au dovedit utilitatea pentru protecția cetățenilor, iar aceștia s-au comportat responsabil.

 Aceeași responsabilitate care trebuie să se mențină în continuare pentru a da dovadă că mai important pentru fiecare din noi este sănătatea și protejarea celor dragi”, a transmis DSP Vrancea.