Echipa de handbal CSM Focșani 2007 l-a transferat pe interul dreapta Bogdan Mănescu. Noul jucător al echipei de Ligă Națională a Focșaniului are 22 de ani, a început handbalul la Târgu Jiu, după care a jucat trei sezoane pentru CSM București. A fost component al Naționalelor de tineret, universitară și de seniori ale României. Bogdan Mănescu a făcut primul antrenament cu CSM Focșani 2007 miercuri seara în Sala Polivalentă și va fi prezent la jocul de vineri seara de la Sala Polivalentă dintre formația focșăneană și CSM Bacău. Meciul va începe la ora 18.30.