Elevii au participat la concursul ”Cu viața mea apăr viața”, organizat de ISU Vrancea

0
84

Peste 20 de elevi au participat, vineri, la etapa județeană a concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”. După o pauză de doi ani, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea și Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, având sprijinul Consiliului Județean Vrancea, au reluat organizarea acestui concurs.

Competiţia s-a desfăşurat în sala de sport  a Liceului cu Program Sportiv Focşani  începând cu ora 1000.

”Cu această ocazie, la proba teoretică, elevii au arătat că și-au însușit cunoştinţe referitoare la situaţiile de urgenţă. De asemenea, aceștia au demonstrat îndemânare, curaj şi spirit de echipă pe parcursul celor două probe practice: transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 m și deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole contaminat”, a transmis ISU Vrancea.

În urma desfășurării etapei județene, după parcurgerea celor trei probe de concurs, clasamentul final a fost următorul:

La categoria gimnaziu:

  • Băieți
  • Locul I – Şcoala Gimnazială ”Alexandru Vlahuță” Gugești;
  • Locul II – Şcoala Gimnazială “Ștefan cel Mare” Focșani;

        Locul III – Liceul cu Program Sportiv Focșani.

  • Fete
  • Locul I – Şcoala Gimnazială “Ștefan cel Mare” Focșani.

La categoria liceu:

  • Locul I – Liceul cu Program Sportiv Focșani.