Elevii Colegiului Național ”Al. I. Cuza” au participat la o Redacție Virtuală, cu jurnaliști din presa centrală

0
36

La Colegiul National ”Al.I.Cuza” s-a organizat miercuri o Redactie Virtuală, pe Zoom, la care au participat elevi de la clasele a XI-a F si a XII-a A. Este vorba de un proiect al Centrului pentru Jurnalism Independent, care si-a propus să organizeze, pe parcursul lunii mai, în colaborare cu profesorii implicați în programul ”Predau educație media! ” vizite ale elevilor de liceu în Redacția Virtuală, unde intră în conversație cu jurnaliști locali și naționali.

În Redacția Virtuală se discută despre impactul pandemiei asupra media, fapte și opinii și despre cum dezinformarea și teoriile conspirației ne pot construi percepția asupra unui fenomen.

”La Focșani, Cristina Jamschek ( fostă elevă a Colegiului nostru) si Cristina Lupu, din partea CJI, l-au invitat pe jurnalistul Costin Ionescu (Edupedu) în ”redacție” unde s-a discutat despre informația în vreme de criză, știri din educație și cum ne afectează dezinformarea sau informarea greșită.

Alături de CJI în organizarea întâlnirilor este Romanian-American Foundation, partener strategic al programului și Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii (Ambasada SUA)

Multumim CJI si jurnalistului Costin Ionescu pentru oportunitatea de a intra in Redactia virtuala!”, a transmis profesoara Gabriela Obodariu.