Elevii de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Focșani au participat la o nouă activitate organizată de Muzeul Vrancei, în cadrul evenimentelor dedicate „Lunii Pădurii”.
Întâlnirea a făcut parte din proiectul educațional „Pădurea – Plămânul Terrei” și a fost coordonată de muzeograful Elvira Macovei. La activitate au luat parte elevi însoțiți de profesorii Crina Mihalcea, Alina Spătaru și Gabriela Diaconu.
Activitatea a avut un caracter interactiv, iar elevii au aflat informații despre rolul pădurii din punct de vedere ecologic, economic și social.








