La Școală Gimnazială „Dimitrie Gusti” Nereju a avut loc, pe 2 martie, o amplă activitate de prevenire a consumului de droguri. Aceasta a fost desfășurată în parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vrancea, prin psiholog Ionelia Neacșu.
Pe parcursul întâlnirii, elevii din clasele a VII-a și a VIII-a au discutat cu specialistul centrului asupra consecințelor negative asociate consumului de alcool, tutun și a altor substanțe psihoactive, dar și despre rolul pe care îl are influența grupului de prieteni asupra adoptării unor comportamente nepotrivite.
”Activitatea a fost organizată de cadrele didactice ale școlii cu sprijinul membrilor Echipei Comunitare Integrate din cadrul Proiectului “Crearea și implementarea serviciilor comunitare integrate pentru combaterea sărăciei și a excluziunii sociale” POCU 375/4/22/122607 cofinanțat prin Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, care se derulează la nivelul UAT Nereju”, au transmis coordonatorii activității.









