Elevul care a lovit, miercuri, doi profesori la Adjud învață la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Balș” și se afla în stare de ebrietate atunci când a avut loc incidentul, a arătat Inspectorul Școlar Județean Vrancea. Unul dintre cei doi profesori loviți este chiar directorul unității de învățământ. Elevul, în vârstă de 17 ani, a fost reținut pentru 24 de ore, iar acum se află sub control judiciar.
”Față de evenimentele regretabile petrecute în unitatea de învățământ din Adjud, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Vrancea își exprimă regretul și îngrijorarea, condamnând cu fermitate gestul acestui elev care plasează într-o lumină nefavorabilă eforturile comunității școlare de a crea un climat propice desfășurării actului educațional.
Inspectoratul Școlar Județean Vrancea îi asigură pe elevi, părinți și cadre didactice că acest eveniment este unic la nivelul unităților de învățământ din județul Vrancea și de natură să amplifice acțiunile pentru menținerea stării de siguranță în perimetrul și în zonele adiacente unităților de învățământ”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean Vrancea.



