Acasă Actualitate Exercițiu tactic comun desfășurat în județul Vrancea

Exercițiu tactic comun desfășurat în județul Vrancea

0
341

Vineri, 11 aprilie 2025, în județul Vrancea, a avut loc un exercițiu tactic comun cu caracter demonstrativ, organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea – Serviciul pentru Acțiuni Speciale (S.A.S.) și Unitatea Militară 01470 Focșani – Brigada 8 Rachete Operativ Tactice.

Scenariul a presupus simularea unui atac terorist asupra unui obiectiv militar strategic, cu luarea unui ostatic. Echipa S.A.S. Vrancea a intervenit prompt și a reușit, în urma unei acțiuni operative desfășurate cu profesionalism, neutralizarea agresorului și salvarea ostaticului.

Militarii Brigăzii 8 Rachete au asigurat sprijinul logistic și securitatea perimetrului, desfășurând activități specifice în apropierea obiectivului, conform atribuțiilor operaționale.

Exercițiul a urmărit consolidarea cooperării interinstituționale, perfecționarea procedurilor de intervenție în situații de criză și creșterea nivelului de pregătire al structurilor implicate în fața unor potențiale amenințări reale.