Acasă Actualitate Explozie urmată de incendiu la o anexă din Golești; proprietarul, rănit, a...

Explozie urmată de incendiu la o anexă din Golești; proprietarul, rănit, a fost transportat la spital

0
262

Pompierii militari din cadrul ISU Vrancea au intervenit în noaptea de joi spre vineri în comuna Golești, pentru gestionarea unei situații de urgență provocate de o explozie urmată de incendiu, produsă la o anexă gospodărească.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi și un echipaj SMURD.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la nivelul anexei, pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați.

În urma evenimentului, proprietarul a suferit arsuri de gradul II și III la nivelul feței, membrelor superioare și spatelui. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, potrivit pompierilor.