Fănică Popa, primarul PNL din comuna Bolotești, este unul dintre edilii care au avut o activitate apreciată în primul mandat și are numeroase proiecte pentru următorii patru ani. În comuna Bolotești s-au atras fonduri europene pentru asfaltarea drumurilor comunale, amenajarea pieței unei agroalimentare, reabilitarea și modernizarea căminului cultural, la care se adaugă fonduri guvernamentale pentru modernizarea școlii gimnaziale. Pentru al doilea mandat, administrația liberală din Bolotești are în lucru numeroase proiecte, multe dintre ele în lucru la Ministerul Lucrărilor Publice. Un obiectiv important pe care primarul PNL Fănică Popa vrea să îl realizeze este alimentarea cu gaze a comunei.
”Oamenii harnici sunt apreciați și încurajați să-și dezvolte comunitățile și, din acest motiv, am fost asigurat de premierul Ludovic Orban, de întreaga echipă liberală de aici, din Vrancea, dar și de la centru, că voi avea tot sprijinul dumnealor și pe viitor. Este foarte important să spunem că, la rândul nostru, noi, locuitorii din Bolotești vom fi alături de echipa PNL Vrancea la alegerile parlamentare”, a spus primarul comunei Bolotești, Fănică Popa.
Articol realizat de SC Mab Cons Media SRL la comanda PNL Vrancea. Cod mandatar financiar: 11200025



