Femeia în vârstă de 70 de ani, rănită în incendiul care a avut loc la Homocea, a fost transferată cu un elicopter SMURD la Iași, după ce a suferit arsuri pe aproximativ 90% din suprafața corporală.
Pacienta, care prezintă arsuri de gradele II și III, a fost preluată inițial din Spitalul Adjud de un echipaj medical C2, cu medic, și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din Focșani.
Având în vedere gravitatea leziunilor și riscul vital, medicii au decis transferul acesteia la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, cu un elicopter SMURD, a anunțat Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea.
În incendiul de la Homocea ars o anexă a unei gospodării. În afară de femeie a mai fost rănit un bărbat care a încercat să o salveze.



