O femeie de 61 de ani a fost victima unui accident rutier produs în noaptea de joi spre vineri, la Greșu. Un șofer din Hunedoara nu a ținut cont de condițiile meteo, a intrat cu viteză într-o curbă, pe DN 2 D și a provocat un accident. „În această dimineață, ora 03.20, un bărbat, din județul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2D, în afara localității Tulnici, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-un șanț de pe marginea drumului. A rezultat rănirea ușoară a unei femei, în vârstă de 61 de ani, care era pasager pe bancheta din spate”, au stabilit polițiștii. La fața locului a ajuns și un echipaj SMURD. Paramedicii din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra au acordat primul ajutor calificat victimei. Pacienta, care prezenta hipertensiune şi traumatism la membru inferior stâng, a fost transportată în stare conştientă la Spitalul Vidra.