La Țifești a avut loc, joi, o conferință de informare a fermierilor locali cu privire la măsurile delegate de AFIR către APIA din Programul Național de Dezvoltare Rurale (PNDR) 2014 – 2020.
”Prin această amplă Campanie de informare ne propunem să eficientizăm implementarea măsurilor de dezvoltare rurală gestionate și să creștem gradul de absorbție a fondurilor europene aferente acestora.
Măsurile vizate sunt Măsura 10 – Agromediu și climă, Măsura 11 – Agricultură ecologică, Măsura 13 Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale, Măsura 14 – Plăți în favoarea bunăstării animalelor, Măsura 8 – Submăsura 8.1 – Împădurirea și crearea de suprafețe împădurite, Măsura 15 – Submăsura 15.1 – Plăţi pentru angajamente de silvomediu”, se arată într-un comunicat de presă al APIA.
La Țifești a fost prezent și Adrian Pintea, directorul general al APIA.
”Am ajuns astăzi în Vrancea, la Țifești, unde sala a fost plină, ca peste tot în țară, și interesul manifestat pentru aceste forme de sprijin a fost unul crescut; fermierii au venit cu multe întrebări, au solicitat clarificări pe diverse spețe punctuale, deci sesiunea a fost una benefică și constructivă”, a declarat Adrian Pintea.
La Țifești au fost prezenți și Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea, prefectul Nicușor Halici și alți reprezentanți ai autorităților județene.
”Am participat astăzi la conferința de promovare a măsurilor implementate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), menite să crească gradul de vizibilitate în rândul fermierilor vrânceni.
Oportunități de finanțare prin PNDR există în continuare, iar fermierii trebuie sprijiniți să acceseze fonduri europene pentru a-și putea dezvolta și diversifica activitățile. Investitorii în agricultură au un rol extrem de important, mai ales în aceste vremuri în care problematica produselor alimentare apare din ce în ce mai des invocată în contextul războiului din Ucraina”, a spus Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.









