Firmele lui Umbrărescu au câștigat licitațiile pentru Autostrada Focșani – Bacău

0
66

Asocierea  SPEDITION UMB SRL – SA&PE CONSTRUCT SRL – TEHNOSTRADE SRL a câștigat contractele pentru toate cele trei loturi ale Autostrăzii Focșani – Bacău, cu o lungime totală de 95,9 km, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Cele trei firme sunt controlate de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu.

Pentru LOTUL 1 (Focșani – Domnești Târg), cu o lungime de 35,60 km, valoarea de atribuire este de 2,354 miliarde de lei, fără TVA.

Pentru LOTUL 2 (Domnești Târg – Răcăciuni), cu o lungime de 38,78 km, valoare de atribuire este 2,485 miliarde de lei, fără TVA.

Pentru LOTUL 3 (Răcăciuni-Bacău), cu o lungime de 21,52 km, valoare de atribuire este de 1,673 miliarde de lei, fără TVA.

”Durata de execuție a fiecărui contract este de 30 de luni, ceea ce înseamnă că în anul 2025 se va putea circula și pe această secțiune a Autoastrăzii Moldovei (A7), a cărei construcție este finanțată prin PNRR .

Depinde însă cât de repede vom putea semna contractele, deoarece timp de 10 zile ne aflăm în perioada în care se pot depune contestații.

Autostrada Buzău – Focșani face parte din Coridorul 3 – București – Regiunea NE (Moldova) și reprezintă una dintre prioritățile absolute la nivel național”, au arătat reprezentații CNAIR.

Firmele lui Dorinel Umbrărescu au câștigat licitațiile și pentru cele patru tronsoane ale Autostrăzii Buzău – Focșani, însă pe două loturi au fost înregistrate constestații.