Acasă Actualitate Focșănean prins la volan drogat cu cocaină și cannabis

Focșănean prins la volan drogat cu cocaină și cannabis

0
127

Polițiștii i-au testat în această săptămână pe șoferi pentru a vedea dacă s-au urcat la volan sub influența substanțelor psihoactive, dar și a drogurilor. Dintre cei 21 de șoferi testat cu aparatele Drugtest, doi au ieșit pozitivi la diferite substanțe psihoactive.

Cel mai recent caz din această categorie a fost descoperit de polițiștii Biroului Rutier, joi dimineață, în centrul Focșani. Astfel, la ora 09:30, polițiștii au oprit în trafic, pe strada Tăbăcari, din municipiul Focșani, un autoturism condus de un bărbat, de 37 de ani, din localitate.

În urma testării cu aparatul DrugTest, acesta a indicat valori pozitive pentru Coc – cocaină și THC – cannabis.

Bărbatul a fost condus la spital, în vederea prelevării  mostrelor biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

Vineri, la ora 1.00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești au depistat în trafic, pe Drumul Comunal 169, în comuna Slobozia Bradului, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din localitate, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauza a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Pe 30 iunie, ora 23:45, polițiștii din cadrul Poliţei Orașului Panciu au depistat în trafic,  pe strada Nicolae Titulescu din localitate, un autoturism condus de un bărbat de 60 ani, din localitate.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus de polițiști la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.