Acasă Educație Focșaniul va găzdui Sesiunea de referate și comunicări științifice ale elevilor de...

Focșaniul va găzdui Sesiunea de referate și comunicări științifice ale elevilor de liceu, la Istorie

0
243

La Focșani va avea loc, în perioada 24 – 27 iulie 2023, Sesiunea de Referate și Comunicări Științifice ale Elevilor de Liceu, la disciplina Istorie. Astfel, pentru patru zile, municipiul va deveni capitala educațională pentru cei mai buni elevi din liceele României, reuniți din 36 județe, pasionați de acest domeniu.

„Este o bucurie și o onoare pentru noi ca Focșaniul, Oraș al Unirii, să fie gazda acestui concurs național la disciplina istorie, mai ales că avem un patrimoniu cultural care oferă mărturii ale istoriei României.

Primăria Municipiului Focșani susține financiar acest concurs național și va sprijini în continuare organizarea olimpiadelor și concursurilor naționale, vom susține performanța pentru că doar astfel avem grijă de viitorul copiilor noștri.

Rezultatele foarte bune obținute de elevii focșăneni la cele mai importante concursuri și olimpiade școlare ne bucură și ne motivează să premiem în continuare performanța în educație, se arată într-un comunicat al Primăriei Municipiului Focșani.

Sesiunea de referate şi comunicări ştiinţifice ale elevilor din învățământul liceal, la disciplina istorie, are ca obiective educarea capacităţii de comunicare şi dialog, dezvoltarea gândirii critice, cultivarea expresivităţii şi dezvoltarea spiritului de competiţie şi fair-play.

Probele din cadrul concursului se vor desfășura la Liceul de Artă “Gheorghe Tattarescu” din Focșani.