FOTO Casă distrusă de un incendiu la Câmpineanca

0
42

Pompieri vrânceni au fost solicitați să intervină, în noaptea zilei de miercuri, 8 aprilie,  în jurul orei 23.10, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă din comuna Câmpineanca. La fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă şi o ambulanţă SMURD. Ajunse la locul evenimentului, forțele de intervenție, în cooperare cu SVSU Câmpineanca, au acţionat pentru localizarea și limitarea efectelor incendiului care se manifesta generalizat la nivelul acoperişului, pe o suprafață de circa 300 mp.

După aproximativ trei ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Pagubele au fost reduse considerabil datorită pompierilor care au reuşit să evacueze mobilierul şi aparatura electrocasnică din două camere. În urma evenimentului au ars: acoperişul construit din lemn şi învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de circa 300 mp, 3 camere de locuit,  precum şi bunuri de uz casnic aflate în interior.  Cauza probabilă a incendiului a fost scurt circuit electric din cauza unui cablu electric defect sau neizolat corespunzător.